Cavalerul Romulus

Este unul dintre cei doi inițiatori ai proiectului, dar și un ghid implicat, dedicat, care organizează activități, este gazda primitoare a unor evenimente și patronul Sălii Cavalerilor. Și-a deschis larg porțile domeniului și își așteaptă vizitatorii cu brațele deschise, fiind nerăbdător a le spune povestea sa și a parcurge împreună o aventură de neuitat.

Sala Cavalerilor

Un spațiu medieval în Sovata unde ne întoarcem în timp într-o perioadă fascinantă a istoriei, cea a Evului Mediu. Călătorim într-o lume de poveste a cavalerilor și turnirurilor cavalerești într-un decor autentic medieval.

Avem expusă o colecție generoasă de replici ale armelor folosite în lupte sau turniruri cavalerești: spade, pumnale, buzdugane, bice de lupta, halebarde, sulite, lanci, scuturi, coifuri, pocale de alamă și argint, steaguri cu blazoane, veșminte de epocă, coroane princiare,baldachin domnesc, corturi medievale. Toate acestea construiesc un decor autentic medieval, în care vizitatorii noștri pot îmbrăca straie de epocă, trage cu arcul la țintă (cei mai îndemânatici sunt răsplătiți cu proclamațiuni) și pot face poze memorabile, dovadă a călătoriei lor in timp.

Vizitând Sala Cavalerilor și îmbrăcând haine de epocă, intrați în povestea noastră, vă bucurați de o experiență unică ce vă permite să vă imaginați cum a fost viața în Evul Mediu.

Esența și frumusețea acestei perioade este prezentată de către Cavalerul Romulus.

Casa Romantic, Sovata

Pensiunea Casa Romantic are amenajat un spațiu medieval, cu Sala Cavalerilor, deschisă pentru vizită în vara anului 2022.

Veți putea face o călătorie prin timp și veți ajunge într-o lume a  cavalerilor și turnirurilor cavalerești. Veți putea admira arme de luptă ale cavalerilor: spade, halebarde, lănci, sulițe, bice de luptă, buzdugane, scuturi și coifuri.

De asemenea, Sala Cavalerilor găzduiește o colecție bogată de steaguri și blazoane, care au fost folosite pentru a reprezenta identitatea și onoarea familiilor nobiliare și a regalității din Evul Mediu. 

Costumele medievale pentru cavaleri și domnițe pot fi îmbrăcate la vizita gratuită oferită oaspeților pensiunii, care se vor bucura de această experiență unică.

Pentru grupuri de cel puțin 16 persoane organizăm activitați outdoor de team building, iar ziua se poate încheia cu o petrecere medievală, un show interactiv în care oaspeții noștri, îmbrăcați în straie medievale, sunt “actorii” serii, joacă în scenete cu intrigi de epocă și participă la probe cavalerești. O seară medievală cu multă bună dispoziție !