Siena
Provocare
Ai în casă un obiect cu o istorie de sute de ani? Probabil că nu? Hai să îl găsim împreună!
Varianta A - practică pentru cei care au o trusă de pictură
Varianta B - practică pentru cei care lucrează cu culorile de bază
Varianta A - practică pentru cei care au o trusă de pictură
Caută în locul unde îți ții lucrurile pentru școală și scoate trusa pentru pictură. Te așteptăm, știm că ești în vacanță și durează mai mult până dai de ea.
Ai găsit-o? Caută în cutia cu vopsele tubul pe care îl vezi aici. Nu renunța încă, nu ai nimic de desenat sau de pictat!
Citește cu glas tare culoarea.
Pasul 1
Pasul 2
Pasul 3
Varianta B - practică pentru cei care au doar culorile de bază
Dacă nu ai o trusă de pictură sau nu găsești în ea acel tub, poți să o creezi chiar tu. Mai jos, în secțiunea de activități, găsești două tutoriale care te învață cum să creezi singur culoarea aceasta: primul îți arată cum să amesteci culorile de bază, iar în al doilea ai explicații, cu trecere prin portocaliu..
Deocamdată, îți arătăm câteva mostre de culoare folosite în grafica din paginile web. Încearcă să ghicești culoarea care crezi tu că se asociază tubului de mai sus.
Ce este Sienna (în limba română siena)?
Siena este un pigment brun-gălbui (Raw Sienna = siena naturală) sau brun-roșcat (Burnt Sienna = siena arsă, după arderea în cuptor) folosit încă din Renaștere și care provine dintr-un pământ feruginos specific orașului Siena din Italia, deci are o istorie de peste 500 de ani, fiind foarte apreciat și în ziua de azi. Chiar dacă nu se mai găsește în cantități mari, specialiștii au început să producă artificial.
După ce cunoaștem mai bine orașul Siena, te invităm la câteva activități care folosesc culoarea Sienna. Observi diferența? Denumirea orașului se scrie cu un singur "n", în timp ce numele culorii se scrie cu doi "n" în limba engleză. La noi, în limba română, diferența o facem prin literă mare (localitatea), respectiv literă mică (pigmentul).
Să cunoaștem orașul Siena
Revenind la artă
A venit momentul activităților de relaxare, care îți vor aduce o mare satisfacție și îți vor oferi ocazia să îți dai drumul imaginației.
Activitatea 0 - Crearea culorii siena arsă (Burnt Sienna)
Așa cum am spus la început, găsești aici două tutoriale care te vor ajuta să îți prepari singur culoarea. Apoi, o vei putea folosi în activitățile următoare. Dacă ai deja în trusa ta această culoare, poți trece direct la activitatea 1.
Activitatea 1 - Pictură pe piatră
Prima noastră propunere de activitate este Pictura pe piatră, pe care o considerăm perfectă pentru o zi de vacanță.
În tutorialul alăturat, pe care l-am găsit pe canalul de YouTube al Laurei Mateescu, vei vedea cinci modele drăguțe, printre care și un melc pentru care folosește, printre alte culori, și culoarea despre care am învățat azi - siena arsă (sau burnt sienna).
Suntem siguri că tu vei avea inspirație și vei crea și alte pietre decorative de care să fii mândru și care să îți înveselască spațiul.
Activitatea 2 - Teoria culorilor
Dacă nu ai învățat până acum prea multe despre culori, te invităm să urmărești explicațiile doamnei Magdalena Stavila din secvența alăturată și vei înțelege foarte bine cum să combini culorile și ce să eviți în alegerea lor.
Vei afla despre cercul cromatic, culori primare, culori secundare și culori terțiare, culori calde și culori reci, relații între culori.
Nu este doar teorie, ci sunt date exemple foarte frumoase, astfel încât să vezi aplicate toate noțiunile.
Îți propunem ca, după ce urmărești secvența, să încerci să realizezi și tu ceva, după propria imaginație. Poți folosi creioane colorate, acuarele, tempera sau alte instrumente pentru colorare.
Activitatea 3 - Amenajări interioare
Pentru că nu toți au încredere în talentul de pictor, aducem și un subiect mai ușor, dar pe care toți îl abordăm la un moment dat în viața noastră - amenajarea unei camere. Fie că este vorba despre mobilier, pereți sau diverse accesorii, alegerea și combinarea culorilor nu este o sarcină ușoară. Dar la ea pot participa toți membrii familiei, de la cei mai mici până la cei vârstnici.
Prezentăm o galerie cu interioare la decorarea cărora s-a folosit culoarea noastră - siena. Se găsește în diferite nuanțe și combinații. Dacă ai urmărit secvența video anterioară, cu siguranță vei "citi" mult mai bine mesajul transmis și atmosfera creată în aceste aranjamente.
În amenajările interioare, siena creează o atmosferă caldă, relaxantă, naturală, dar poate fi folosită și pentru accente sau dinamizare, în combinațiile adecvate.
Pentru mai multe idei și explicații, dăm mai jos câteva link-uri către articole în limba engleză.
Toscana
La finalul călătoriei, te lăsăm să admiri peisaje de basm din Toscana - regiune a Italiei în care se găsește Siena.